Înainte de a intra în colectivitate: grădiniță, școală, club, etc, sau, chiar și înainte de a ieși să cunoască alți copii în parc, copilul dumneavoastră trebuie ajutat să își formeze anumite abilități de comunicare și interacțiune socială. El trebuie să se poată integra ușor în comunitate, să cunoască și să respecte legile nescrise ale bunului-simț și comportamentului social.

Desigur, pentru a aplica aceste achiziții în comunitate, el trebuie să le cunoască dinainte, din familie, din perioada sa de formare, numită popular „cei șapte ani de-acasă”. În familie, el trebuie învățat, de exemplu, să împartă jucăriile sale cu frații sau verișorii ce îl vizitează, să asculte întotdeauna îndrumările părinților și regulile enunțate de aceștia, să  vorbească respectuos, și să salute adulții care îl vizitează, etc.

În perioada școlară, sau, chiar de când pășește pragul casei pentru a interacționa cu alți copii și chiar adulți, el trebuie să învețe deja să aplice aceste abilități cu succes și în afara casei.

Amabilitatea

Prima dintre acestea este amabilitatea, sau generozitatea. După cum am spus mai sus, copilul trebuie învățat să își împartă jucăriile – eventual, arătându-i-se ce mare avantaj au copiii generoși, care dăruiesc lucruri, și astfel își fac mulți prieteni și sunt iubiți, față de cei care sunt zgârciți și sunt ocoliți de toți copiii. În plus, cei care dăruiesc pot avea și ei parte de daruri din partea celorlalți copii, care pot  fi chiar mai valoroase decât ale lor. Sau, pot avea un ajutor nesperat la nevoie - exemplu: la școală, i s-a terminat cerneala, sau pixul, și un alt copil îi oferă de bunăvoie un pix din rezerva sa.

Din acest motiv, copilul trebuie sfătuit să aiba la el, la școală sau la grădiniță, cel puțin un pix sau creioane în plus - atât pentru sine, cât și pentru alți colegi care ar avea nevoie. Și, același lucru și în privința pachețelului cu mâncare: părinții ar putea să îi pregătească un sandviș și un fruct în plus, eventual pentru a servi un alt coleg care și-a uitat pachetul, sau pur și simplu, pentru a face schimb de sandvișuri cu un alt coleg și a lega astfel prietenii.

Desigur, acest lucru se va face doar în măsura posibilităților financiare ale părinților.

Gestionarea emotiilor

Deasemenea, este un lucru ușor de înțeles că, înainte de a intra în colectivitate, copilul trebuie învățat să își gestioneze emoțiile – prin toate metodele prezentate în capitolele despre dezvoltarea emoțională și tulburări comportamentale: trezirea empatiei, învățarea recunoașterii propriilor emoții și ale celorlalți, tehnica numărării până la zece sau a părăsirii terenului pentru gestionarea mâniei, proiectarea mentală a unei amintiri fericite în care copilul se vede iubit și prețuit, pentru gestionarea geloziei, discuții cu părinții pentru învățarea gestionării invidiei și mândriei, în care aceștia să îi explice că fiecare copil are darurile și talentele sale, și toate sunt importante, și este inutil să invidiem pe cineva, sau să ne mândrim în exces.

În plus, fiecare are și slăbiciunile sale, și fiecare copil poate învăța ceva de la celălalt, sau poate învăța ceva pe un altul - și cei mai dotați, și cei care par mai puțin dotați, dar nimeni nu este lipsit de calități.

Disciplina

O altă abilitate importantă necesară vieții în colectivitate este capacitatea de a asculta și de a fi disciplinat.

Chiar și copiii rebeli prin temperament, sau cu deficit de atenție, trebuie atenționați că ascultarea față de profesori și de reguli este o lege a vieții în colectivitate, care nu este supusă discuției. Desigur, și această  abilitate este aplicată mult mai ușor de către acei copii care au fost obișnuiți din familie să asculte de reguli și disciplină.

Tocmai de aceea, educarea copilului în spiritul disciplinei are o mare imporanță, încă de la vârstele mici, și în acest scop, pot fi folosite și stimulări pozitive, și negative, în funcție de situație (recompense și pedepse).

Important este ca părintele să nu renunțe la rolul său de autoritate pentru a fi doar prieten pentru copil, întrucât această situație poate cauza mari probleme copilului și profesorilor la intrarea în colectivitate. Copilul trebuie să știe, în orice moment, că adulții reprezintă o autoritate, și el trebuie să asculte de aceștia, deși nu îi convine întotdeauna. Desigur, nici situația extremă nu este bună: aceea în care auoritatea să devină tiranică. excesivă,  în dauna înțelegerii problemelor și emoțiilor copilului.

Comunicare eficienta

O altă abilitate necesară copilului în colectivitate, și care, din nou, trebuie dezvoltată încă de acasă, este însăși capacitatea de comunicare eficientă cu alți copii, și cu profesorii sau educatorii.

Nu este vorba doar de vorbirea corectă, gramaticală, deși, și acest lucru este important. Este vorba, în primul rând, de a învăța copilul să comunice esența unei situații, și de a ști cum să o facă față de un coleg, sau față de o autoritate. Ex.: ”Mitică, tu nu te simți bine, ar trebui să mergi la doctor, sau să te duci acasă, nu mai poți sta la școală”. Respectiv: ”D-le profesor, colegul meu nu se simte bine, pot să merg cu el  până la cabinetul școlii, sau să îl conduc acasă?”

Copilul nu trebuie, în această situație, până să ajungă la obiectul cererii sale, să înceapă să povestească în amănunt ce s-a întâmplat cu colegul, și în ce fel nu se simte bine, și tot ce au comentat ceilalți colegi - așa cum ar fi probabil tentat. Cererea trebuie formulată cât mai repede, și mai concis.

Desigur, dacă  profesorul îi cere amănunte, atunci el va fi obligat să îi spună totul, este chiar o datorie, dar, pentru început, este necesară o exprimare cât mai scurtă și mai concisă, și formularea cât mai rapidă a cererii. Desigur, aceste abilități de comunicare se dezvoltă și prin practică, și prin intuiție, și, pur și simplu, prin   creșterea capacității intelectuale și cognitive a copilului sub influența cunoașterilor dobândite în școală, și a interacțiunilor sociale.

Uneori, aceste interacțiuni sociale multiple, și experiența adusă de acestea, valorează  chiar mai mult decât cunoașterile teoretice acumulate.

Această capacitate de comunicare și sesizare a esenței unei situații se dezvoltă mai ușor și la acei copii care iubesc poveștile, care au fost obișnuiți de mici să asculte și să citească povești, pe care le-au repovestit ei-înșiși mai apoi, și le-au comentat împreună cu părinții. În același fel în care au înțeles ce s-a întâmplat în cursul poveștii, și au redat mai apoi în propriile lor cuvinte, vor înțelege și vor reda și situațiile de viață reale întâlnite.  

Desigur, abilitățile sociale sunt mai multe, și copilul și le va dezvolta pe toate, în cursul vieții sale. (Dacă ne gândim că, însăși înțelepciunea este o calitate și o abilitate care, pentru omul obișnuit, nu se dezvoltă în singurătate, ci este nevoie de multitudinea experiențelor vieții. Și există chiar unii copii care par să o dezvolte mai devreme decât alții, și chiar și decât adulții.) 

Iar rolul părinților este doar acela de a-i ajuta să dezvolte aceste câteva abilități de bază, restul fiind realizat prin colaborarea cu societatea și cu divinitatea.

 

Articol citit de 93 persoane