Copilul meu mă detestă. Este replica extrem de dureroasă, pe care și-o spun unele mame. Este uman să fie dureros, dar trebuie să privești această situație cu calm, pentru a o înțelege și mai ales pentru a-l ajuta.

Discuțiile tensionate dintre părinți și copii nu lipsesc nici măcar atunci când aceștia sunt mici. Uneori, în timpul unui tantrum, prichindelul tău îți poate spune că nu te mai iubește ori că ești cel mai rău părinte din lume. De multe ori, aceste vorbe sunt devastatoare pentru părinți și mulți nu știu cum să reacționeze. S-ar putea ca furia să pună stăpânire pe tine, să te simți frustrat sau rănit. Totuși, ar trebui să te gândești ce l-a determinat pe copilul tău să aibă aceste sentimente. Este important să înțelegi de ce copilul tău a spus că te urăște, pentru că vorbele lor nu pot fi luate mot-a-mot.

De ce îmi spune copilul că mă urăște?

Atunci când un copil îi spune părintelui său că-l urăște, acest lucru nu înseamnă că fix asta simte. Aceste cuvinte pot fi doar o modalitate prin care își exprimă frustrarea, dezaprobarea ori chiar furia. De obicei, ei folosesc aceste cuvinte când au de respectat o regulă ori încalcă o limită. Pune-te pentru o clipă în locul prichindelului tău și încearcă să înțelegi că nu e deloc simplu pentru el să fie pus în situații limite. Sau poate doar a învățat aceste cuvinte de curând și adoră să le repete.

De asemenea, un alt motiv pentru care copii spun aceste cuvinte este faptul că sunt confruntați cu un sentiment de neputință și vor să-și exprime furia. Neștiind cum, ei recurg la această expresie pentru că știu că dragostea este bună și ura este rea. De asemenea, ei știu că părinții lor vor fi afectați de auzul acestor cuvinte și în acest fel se asigură că dezacordul lor este clar. Ei nu te urăsc; vor doar să știi cât de frustrați sau supărați sunt de situație.

Ce poți face dacă copilul tău ți-a spus că te urăște

Nu o lua personal

Da, poate fi dureros, te poate rupe în bucăți o astfel de replică, însă nu o lua personal. E logic și natural să nu te simți bine, însă încearcă să înțelegi ce l-a determinat să reacționeze în acest fel.

Controlează-ți emoțiile

Odată ce ai auzit aceste cuvinte, primul impuls este să răspunzi situației cu furie, să te superi ori chiar să-l pedepsești. Acestea sunt reacții total greșite. Încearcă să rămâi calm, fii un exemplu de autocontrol, respiră și încearcă să fii empatic cu copilul tău.

 

Împărtășește-i că-l iubești necondiționat

Alege-ți cu grijă cuvintele și oferă-i sprijinul, dar și dragostea necondiționată. Un astfel de moment este o ocazie bună pentru a-i reaminti copilului tău ca-l iubești necondiționat.

Credit foto: Shutterstock

Articol citit de 150 persoane