Să-i spui copilului tău ”te rog, fii bun” nu e deloc o idee bună și poate lăsa urme adânci asupra lui. Tocmai din acest motiv îți propunem să afli de ce ar trebui să încetezi să folosești această replică.
”Fii bun” este una dintre replicile pe care părinții le-o spun copiilor foarte des, în diferite circumstanțe. De cele mai multe ori, aceștia își doresc ca aceștia să se poarte bine în anumite circumstanțe, precum în cadrul unei vizite ori în alte situații. Deși orice părinte își dorește binele pentru copilul său, această replică nu este clară pentru acesta, fapt pentru care este indicat să înveți să comunici mai eficient cu copilul tău, astfel încât să nu-l rănești.
”Fii bun”, o replică nepotrivită
De cele mai multe ori, părinții aleg să le spună copiilor ”fii bun” sau ”poartă-te frumos”. Ba mai mult, aceștia tind să pună și anumite condiții ce ar putea să însemne un fel de pedepse ori recompense pentru cei mici. ”Dacă nu te porți frumos, nu ai voie la desene.” ori ”Fii bun și vei primi o bomboană.” - acestea sunt doar câteva dintre replicile pe care cei mai mulți copii le aud frecvent, însă acestora le este greu să distingă acele limite ori indicații pe care noi, ca părinți, încercăm să le trasăm.
Așadar, înainte de a spune ”fii bun” trebuie să învățăm că fiecare activitate are particularitatea sa și cere un anumit comportament.
Ce poți să faci în loc să-i ceri copilului tău să ”fie bun”
Primul pas pentru a pune capăt acestui coșmar este să înveți să-i ceri copilului tău într-un anume fel într-un mod mai descriptiv, cu o explicație pertinentă. Cu alte cuvinte, trebuie să fii mai clar, pentru ca el să înțeleagă cu exactitate ce are voie să facă și ce nu.
Totodată, îi poți da copilului tău o serie de sugestii cu privire la ceea ce ar putea face bine în anumite situații. Acest lucru vă va îmbunătăți comunicarea, vă va întări relația și veți avea o relație mai transparentă și pozitivă.
Nu în ultimul rând, nu uita să adopți un ton al vocii cald.
Cum poți să vorbești cu copilul tău
Spre exemplu, atunci când mergi în vizită la o rudă nu trebuie să-i spui ”fii bun ori comportă-te bine”. Poți înlocui această replică cu una mai descriptivă: ”Mergem în vizită la mătușa ta. Am nevoie să fii atent cu decorațiunile pe care le atingi. Ține minte că sunt foarte importante pentru ea și ar fi bine să nu le spargi. Vrei să luam cu noi niște cărți de colorat și creioane pe care să le folosești când te plictisești?”
De asemenea, o altă situație frecvent întâlnită este atunci când părinții își lasă copiii la școală și le spun să se comporte bine. În acest caz, îi poți spune copilului tău să fie atent la învățătoare, să evite să o întrerupă și să aștepte să vorbească cu colegii săi până la pauză. Astfel de explicații îi va arăta copilului tău la ce să se aștepte și îl va ghida.
Credit foto: Shutterstock
Articol citit de 290 persoane
Acest articol nu are comentarii!