Se știe că, în mod obișnuit, copiii au o reținere pentru a merge la culcare, pur și simplu, întrucât nu doresc să își întrerupă activitățile lor plăcute.

Credem că nu există părinte care să nu fi întâmpinat dificultăți în a-și convinge copilul să meargă la culcare. Și aceasta, în mod obișnuit, fără ca micuțul să aibă temeri sau fobii legate de somn.

Tocmai în acest scop, și pentru a-i crea și o atmosferă de calm și siguranță înainte de somn, părinții stabilesc de obicei un ritual al culcării, care poate începe prin a se juca împreună cu copilul o jumătate de oră, apoi se continuâ cu citirea unei povești, și eventual cu rugăciunea comună dinainte de culcare.

La acest ritual, poate participa doar unul dintre ei, sau ambii părinți, în funcție de disponibilitatea lor, și de alte activități pe care le au de îndeplinit. Desigur, dacă e să ne exprimăm o părere, este că ar fi mai bine să participe ambii părinți, pentru a nu se lipsi de o experiență minunată, și de a construi o minunată relație de încredere cu copilul, sau copiii.

Atunci când copiii dezvoltă o adevărată teamă, sau fobie, de a merge la culcare – somnifobia – este deja o altă etapă a obișnuitului inconfort de a merge la culcare.

Cel mai adesea, această teamă apare după auzirea unor povești care conțin elemente înfricoșătoare: monștri, cotoroanțe, zmei. Studiile spun că, în general, teama respectivă apare la copii între 2 și 5 ani – care nu au suficientă cunoaștere despre lume, și o suplinesc prin imaginație – și dispare în jurul vârstei de 8 ani.

Remediul nu este, desigur, oprirea citirii poveștilor de seară, ci mai curând, o mai bună alegere a lor, combinată cu explicații care să prevină apariția fricii.

Exemplu: zmeul locuiește doar în tărâmul lui, cotoroanța stă doar în căsuța ei din pădure, și nu vine la copiii cuminți, etc. Desigur, unii copii tot vor dezvolta temeri, bazate mai mult pe imaginație, și pe apariția întunericului, care constituie un tărâm fertil pentru imaginație. În acest caz, este bine, în primul rând, ca ritualul culcării, efectuat împreună cu părinții, să cuprindă și încurajări, și eventual povești despre copii curajoși, care trec singuri prin unele întâmplări, și totul se termină cu bine. Acești copii pot deveni modele. Iar la plecare, se poate lăsa o veioză aprinsă în camera copilului. Dacă familia este credincioasă, este și mai bine, i se poate spune copilului că îngerașul lui îl va apăra, și i se poate lăsa o iconiță la cap, pe noptieră, la care el va privi când i se face teamă.

O mențiune legată de faptul că, pentru a menține copilul cuminte, nu trebuie speriat cu tot felul de monștri și zmei care vin și îl bagă în sac, sau animale care îl vor mânca (lupul, ursul, etc.) Și, nici să se povestească în fața lui tot felul de întâmplări de peste zi, care conțin morți, accidente, boli, sau să fie lăsat să privească știrile împreună cu părinții.

Când copiii sunt mai mari și au teamă de întuneric, trebuie văzut dacă nu au privit cumva la filme de groază nepotrivite vârstei lor. În general, orice film nepotrivit vârstei lor, care conține violență fizică, sau chiar scene de abuz psihic, este interzis copiilor de vârstă școlară. Nici filmele de război nu sunt benefice, deși unii copii sunt poate curioși, după ce joacă tot felul de jocuri video de război.

Iar atunci când, în ciuda explicațiilor și încurajărilor părinților, copiii continuă să se teamă să meargă la culcare, este cazul să se apeleze la un psiholog de copii.  

Desigur, nu am vorbit aici despre copiii proveniți din familii în care unul dintre părinți este alcoolic, sau violent, în aceste situații temerile copiilor explicându-se cu ușurință. Acești copii vor avea oricum nevoie de un psiholog, iar părinții respectivi trebuie să se trateze. Altfel, este mai bine pentru copii să fie despărțiți de asemenea părinți - fie prin divorțul părinților, fie prin intermediul asistenței sociale, atunci când ambii părinți nu își pot îndeplini sarcinile, și asigura condiții adecvate copilului.

De obicei în asemenea situații, atunci când un profesor, sau un apropiat al familiei, sau chiar un vecin, află, sau știe, că un copil are un părinte de acest gen, și eventual copilul mai prezintă și semne că este înfricoșat, timorat, sau excesiv de timid, este de datoria lor să anunțe asistența socială, pentru a declanșa o anchetă privind condițiile de viață ale copilului. .

În concluzie, teama copiilor de a merge la culcare poate avea cauze diverse, dar cel mai adesea, poveștile auzite, completate de imaginație. Totuși, întrucât poveștile sunt absolut necesare pentru dezvoltarea psihică armonioasă a copilului, este bine să nu se renunțe la ele, ci mai curând, elementele negative din poveste să fie minimalizate. Copilul trebuie să știe că, de fapt, răul nu este atât de puternic, iar binele îl învinge întotdeauna.

 

Articol citit de 54 persoane