Apendicita acută înseamnă inflamația apendicelui cecal. Face parte din tabloul clinic al abdomenului acutm adică, al afecțunilor abdominale ce necesită intrevenție chirurgicală de urgență. 

Principala problemă a apendicitei acute este diagnosticul, întrucât acesta trebuie pus cât mai devreme. În caz contrar, această afecțiune poate da complicații grave: peritonită acută, septicemie, deces. 

Principalele semne și simptome ale apendicitei sunt:

  • dureri abdominale acute, sau continue și cu caracter iritativ
  • febră 38-39*
  • innapetență
  • văesături
  • posibile tulburări de tranzit

La examenul clinic, copilul prezintă fie durerea abdominală acută, fie semne de apărare abdominală: durere la atingerea pielii, contractură musculară, sau apărare musculară la încercarea de palpare, abdomenul este mai static, nu se mișcă o dată cu mișcările respiratorii, sau durerea coboară pe picior, copilul îndoaie piciorul la atingerea abdomenului, sau, atunci când este pus să sară, simte durere în fosa iliacă dreaptă. 

Diagnostic apendicitei

Diagnosticul se pune pe baza simptomatologiei, a examenului clinic, analizelor de laborator (leucocitoză, teste de inflamație) și eventual a ecografiei abdominale, care poate pune în evidență apendicele inflamat. La radiografie, se poate observa o ansă abdominală dilatată. 

Diagnosticul diferențial se face cu:

  • afecțiuni urologice (colica renală, pielonefrita)
  • alte patologii chirurgicale (colecistita acută, tumori, diverticul Meckel, sigmoidian)
  • afecțiuni ginecologice (boala inflamatorie pelvină, colici premenstruale, torsiune de ovar)

Complicatia apendicitei

Complicația principală a apendicitei este peritonita localizată, prin perforația apendicelui, sau peritonita generalizată.

Principalul, și singurul tratament, este cel chirugical. Nu există tratament medical care să fie eficient, dimpotrivă, tratamentele medicale nu fac decât să mascheze simptomele (ex, administrarea de antialgice, antitermice), ceea ce este un lucru periculos, întrucât apendicita netratată poate duce la deces. 

Forme particulare de apendicită:

  1. Apendicita acută la nou-născut debutează cu vărsături, diaree și distensie abdominală. Uneori, debutează direct cu peritonita. Tratamentul este chirugia de urgență. 
  2. Apendicita acută la sugar se manifestă cu plâns, agitație, durere la palpare abdomenului periombilical, uneori diaree, abdomen destins, și flexia coapsei.
  3. Apendicita acută la copilul mic (1-3 ani), se manifestă prin durere vagă, mai difuză, vărsături spordice, și apărare musculară la nivelul fosei iliace drepte.

Prevalența maximă este între 8 și 15 ani, predominant sexul masculin.  

 

Tags:

Articol citit de 665 persoane