După extrem de apreciată sa primă lucrare în domeniul terapiei cu copiii, Ferestre către copiii noștri, Comoara ascunsă. O hartă către sinele copilului vine să întregească contribuția psihoterapeutei Violet Oaklander în acest domeniu sensibil și fascinant. Daca în prima sa lucrare, autoarea descrie în detaliu metodele gestaltiste și de terapie prin artă și joc pe care le aplică în lucrul său terapeutic, în cartea prezentă autoarea prezintă într-o manieră sistematică și cuprinzătoare înțelegerea sa asupra procesului terapeutic și metoda sa de lucru, pe care specialiștii în domeniu au ajuns să o numească chiar „metoda Oaklander”.
Datorită modului în care autoarea adaptează Terapia Gestalt, aceasta devine una dintre cele mai eficiente terapii pentru copiii de toate vârstele. Violet Oaklander folosește o varietate largă de tehnici creative, expresive și proiective, accentul căzând însă pe calitatea „contactului” și a relației terapeutice. Cartea de față este de interes atât pentru părinți, cât și pentru terapeuți, consilieri, cadre didactice, precum și pentru adulții care vor să afle mai multe despre propriul lor copil lăuntric.
*
„Înainte ca un copil să se poată angaja într-o exprimare sănătoasă, trebuie să parcurgem câțiva pasi esențiali. Mai întăi, este nevoie că eu să-l ajut pe copil să devină conștient de furie, să recunoască furia. Acesta este primul pas pentru ca un copil să se simtă puternic și întreg, în loc să fugă înfricoșat și să evite sentimentele de furie sau să le descarce în moduri indirecte, care i-ar putea rani sau îndepărta pe ceilalți. În al doilea rand, este nevoie că eu să-l ajut pe copil să învețe că furia reprezintă un sentiment normal, natural, pe care cu toții îl simțim uneori; că furia este doar furie – o emoție care nu este nici buna, nici rea și că este în regula (el este în regula) să fie furios. În al treilea rand, sper să îl pot ajuta pe copil să aleagă conștient modul în care își exprima furia: să o exprime într-un mod direct sau într-un mod privat, pe o alta cale, deoarece emoția tot trebuie exprimata. În cele din urma, este nevoie să-i ofer copilului multe tehnici prin care să-și exprime furia – și pentru exprimarea furiei într-un mod direct, și pentru exprimarea într-un mod privat.”
„Furia și simțul sinelui merg mână în mână. Furia este o expresie a sinelui, iar atunci când o persoană o inhibă, sinele ei este diminuat.”
„Emoțiile unui copil formează miezul ființei lui. Când sentimentele sale nu sunt validate, nici el nu este valid. Când sentimentele lui sunt desconsiderate, ridiculizate, când li se caută mereu o explicație plauzibilă, când li se raspunde cu asprime, copilul se simte profund respins. […] Își închide simțurile, își contractă mușchii, reține și blochează exprimarea, își îngrădește mintea. Simțul sinelui devine unul difuz, iar copilul se angajează într‑o diversitate de comportamente defensive […]” Violet Oaklander, Comoara ascunsă
CUPRINS
Mulțumiri ……….. 7
1. Introducere ……….. 9
2. Ce anume îi aduce pe copii la terapie? ……….. 11
3. Procesul terapeutic cu copii și adolescenți ……….. 28
4. Cum să întărim simțului sinelui copiilor și al adolescenților ……….. 67
5. Multiplele fațete ale furiei ……….. 92
6. Lucrul cu adolescenții ……….. 123
7. Pierdere și doliu ……….. 156
8. Cum să îi ajutam pe copii și adolescenți să‑și hrănească propriul sine ……….. 187
9. Lucrul cu copiii foarte mici ……….. 217
10. Lucrul cu grupurile ……….. 230
11. Tratamentul copiilor cu simptome ale tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenție ……….. 246
12. Un mod inovator de a folosi muzica în terapie ……….. 274
Addendum ……….. 295
Epilog ……….. 297
Bibliografie ……….. 299
ISBN: 978-973-111-701-0
Nr. pagini: 304
Cod bara EAN 13: 5948417500025
An apariție: 2018
Coperta: Policromie, carton laminat
Format: 14 x 21 cm.
Limba: Romana
Titlul original: Hidden Treasure: A Map to the Child`s Inner Self
Nu sunt recenzii la acest produs.