Conceptul Continuum

Această carte, scrisă din perspectiva unei persoane americane, apărută în 1975 şi 1977, sub alura unui film documentar ne permitem să înţelegem şi să repunem în funcţiune exact acele părţi ale subconştientului sau instinctului care mai înainte erau acoperite cu reguli, cutume, rigidităţi şi teorii străine. Exact în aceeaşi notă a experimentat şi autoarea propria schimbare de paradigmă şi ne-o prezintă şi nouă.

Autoarea a efectuat cinci expediţîi, totalizând doi ani şi jumătate în jungla amazoniană şi a fost impresionată de fericirea şi armonia în care trăiau oamenii de acolo, mai concret triburile Yekuana şi Sanema. Treptat, treptat a reuşit şi potrivească piesele de puzzle şi să desluşească următoarea teorie.

Fiinţa umană are anumite aşteptări şi tendinţe înnăscute referitoare la mediul înconjurător şi la tratamentele semenilor săi, apărute în perioada de formare a speciei. Dacă acele aşteptări şi tendinţe nu sunt îndeplinite la timp şi în ordinea aşteptată, persoana – şi în consecinţă şi comunitatea – suferă o ruptură a continuum-ului său, nepermiţându-şi să meargă mai departe, să crească în deplinătatea forţelor şi potenţialului său. Când sunt îndeplinite acele aşteptări şi tendinţe, chiar cu un oarecare decalaj în timp şi succesiune, persoana trece la următorul stadiu de dezvoltare, stadiu care include şi el un set de aşteptări şi tendinţe specific.

Îngrijirea bebeluşilor reprezinţă teritoriul cu cele mai mari şanse de refacere al continuum-ului. Aşteptările şi tendinţele înnăscute prevăd contactul permanent cu persoana care îl îngrijeşte, alăptarea prelungită, răspunsul la semnalele de eliminare, aspecte care pot fi îndeplinite mai degrabă şi mai probabil decât de exemplu: predarea responsabilităţîi pentru propria siguranţă, în cazul copilului care începe să se deplaseze.

Conceptul continuum poate să pară utopie, dacă privim aspectele care nu ne sunt tocmai accesibile. Putem să resimţim dureroasă experienţa citirii cărţîi, atunci când ne amintim faptele noastre nedorite sau tratamentele neinspirate care ni s-au aplicat. Dar dacă procesăm primul set de emoţîi, ajungem la trăiri eliberatoare:
Este firesc să ne ţinem bebeluşîi aproape până când sunt capabili şi doritori să se deplaseze singuri. Copiii sunt bineintenţionaţi. Învăţarea se petrece din aproape în aproape, între diferitele categorii de vârstă. Omul este o fiinţă evoluată să îi placă munca. Putem împărtăşi traiul în comun fără control şi fără frustrarea propriilor nevoi. Este loc pentru toţi. Societatea poate avea principii de bază stabile şi reguli exterioare relaxate.

Cum se pune în aplicare continuum?

Am dorit foarte tare să pot vorbi despre aceste principii de îngrijire a copilului, care mă pasionează. Vă rog să luați din ele, doar ceea ce vă foloseşte, culegeţi florile, lăsati noroiul, că din el vor creşte alte flori.

Conceptul continuum este o idée propusă de o americancă, Jean Liedloff, care a fost impresionată de stilul şi bucuria de viaţă a indienilor Yekuana, din jungla amazoniană. Jean a ajuns la concluzia că tratamentul aşteptat de bebeluşi este cel folosit în milioanele de ani de formare a speciei umane, perioadă faţă de care ultimele mii de ani reprezintă cantitate neglijabilă.

Aşadar, conform conceptului continuum, bebelușii se aşteapta la o trecere cât se poate de lină, la o dezvoltare în care fiecare etapa decurge firesc din cea anterioara, fără rupturi sau salturi. De exemplu, la naştere el se aşteaptă să treacă din uterul infinit de iubitor în braţele mamei sale, nicidecum într-un pătuț ne-viu. Apoi se asteaptă să continue să fie hrăniţi cu hrană din corpul mamei lor, să-i simtă căldura şi să continue să audă acele sunete familiare. Despre alăptare ştim că este necesară şi benefică și, totuşi, destul de multe dintre noi ieşim undeva pe cărare, ne consolam cu gândul că e bine şi atât. Am depăşi mai multe dintre noi şi am susţine prietenele să depăşească eventualele probleme de la 3 saptamâni sau 3 luni, dacă am putea trăi chiar şi parţial senzaţia plenară a alăptării unui copil “mare” (între 2 şi 3 ani, de exemplu).

Ne spune tradiția “nu-l ţine în braţe, să nu se obişnuiască”. Păi e gata obişnuit – din burtă. Eventual, după ce se satură – şi o face – se dă singur jos din braţe, că să exploreze lumea.

Bebeluşîi purtaţi sunt complet nesolicitanţi, nu au colici şi par mulțumiți, senini. După 5 luni, când sunt şi mai atenţi la ceea ce se întamplă în jur, le face şi mai bine să fie în mijlocul evenimentelor. Daca vorbiţi cu persoane cu copii mai marişori, vă confirmă următorul paradox: că bebeluşi “stăteau în pătut”, adică mai puteau fi amăgiți cu suzeta, cu ceva, iar pe la 2-3 ani când cer “în brațe”, le spunem “acum eşti mare pentru braţe”.

Tot caracteristic conceptului continuum este dormitul împreună. Bebeluşîi asta și-ar dori. Haideţi să ne punem noi în locul lor. Ne place să dormim lângă mama? Să avem la îndemână sânul? Să ne putem întoarce cu spatele la ea?
De ce-ar avea nevoie bebeluşii să doarmă singuri? Suntem fiinţe sociale, toţi ne dorim companie. De ce tocmai nişte oameni noi să fie condamnați la singurătate? Pentru relaţia dintre părinţi? Poate tocmai sosirea bebeluşului să fie momentul pentru împrospătarea relaţiei cu autenticitate şi sinceritate. Şi-apoi, cu un bebeluș liniştit, rămâne şi mai multă disponibilitate pentru relaţia de cuplu. Bebeluşîi care dorm cu părintii işi sincronizează oarecum respiraţia cu a lor şi tind să revină mai des din somnul profund, fapt care reduce riscul de SIDS. De asemenea se îndesesc supturile, fapt care favorizează continuarea alăptării.

Şi despre eliminări avem ceva de povestit din perspectiva continuum. Exista o abordare numită “comunicarea eliminării”, abordare folosită de majoritatea oamenilor din culturile neoccidentale. Aceasta constă în favorizarea unei comunicări cu bebelușul, de la vârste cât se poate de mici, şi despre nevoile de eliminare. S-ar părea că bebelușii sub 6 luni anunță printr-un gest sau schimbare de dispoziție eliminările, anunţ care – neluat în seamă – se pierde undeva între 6 luni și 1 an. Şi-apoi venim noi, părinţii moderni, în jur de 2 ani ,să-i scoatem din condiţionarea creată tot de noi cu scutece de unică folosinţă. Căci un aspect important pentru comunicarea eliminării este folosirea de scutece de pânză sau chiloţei, astfel încât bebeluşul să simtă…şi noi să avem despre ce comunica.

Şi se mai aşteaptă la un firesc al lucrurilor, la o tendinţă spre acceptare… spre deosebire de tendinţa nostra spre combativitate, competitivitate, împotrivire faţă de starea de fapt. Când reuşim să interiorizăm sentimentul de aceptare, când ne împăcăm interior cu “asta e”, ne vin şi cele mai grozave soluţii sau ne liniştim suficient încât să ne pară “suportabilă” starea de fapt şi atunci constatăm că se şi aşează lucrurile de la sine şi/sau ne dam seama ce/de unde provine.

Printr-un tratament în spiritul continuum, incluzând aspectul nemenţionat în ce priveşte constanţa persoanei care îngrijeşte bebeluşul cel puțin pâna la doi ani, favorizăm formarea ataşamentului securizant, aspect cercetat de Mary Ainsworth, bază pentru sănătatea psihica de mai tărziu, după cum descrie și John Bowlby în cartea lui “A secure base” sau Donald Winnicott “De la pediatrie la psihanaliza” le explica unora (pediatrilor) cum le folosește expertiza celorlalți(psihiatrilor) și reciproc.

De aici, din tot ce ne place, aplicăm cât putem, pentru că şi noi am cam crescut rupţi de continuum. Aşa că îngrijirea copilului devine şi o ocazie de a ne îmbunătăţi nouă funcţionarea.

Personal am fost impresionată de Conceptul Continuum, de Jean Liedloff în trei rânduri, la primele două citiri şi apoi în timp ce o traduceam. De fiecare dată am găsit semnificaţii mai profunde. Fiind mamă a doi copii (acum fetiță are 7 ani şi băiatul 5 ani) şi fiind formată intelectual în domeniul real (liceu de informatică, facultate de tranzacţîi economice internaţionale) am dorit foarte tare să împărtăşesc ideea altor mămici. Am comandat câteva exemplare în engleză şi am început să le dau împrumut. Neprimind prea curând păreri pozitive din partea lor, am decis că e nevoie de traducere. Ideea e prea bună, dar în acelaşi timp nouă, iar formularea într-o limbă străînă poate să blocheze elanul unor persoane. Acum am primit mesaje pozitive, aşa că sunt bucuroasă că am tradus-o.

Vă propun un mic experiement: căutaţi printre cunoştinţele dvs. o familie cu bebeluş care a fost purtat în primele câteva luni (de exemplu într-un cuibărel, sling, eşarfă, wrap sau marsupiu de tip SSC) şi observaţi cu vi se aşează în braţe, observaţi tonusul muscular. Ei sunt relaxaţi şi în acelaşi timp vivace. Ei nu au stocat energia în exces, ştiu să se aşeze firesc în braţele unei persoane adulte şi sunt curioşi faţă de noi experienţe.
Vă urez lectură plăcută şi să refacem cât mai mult din continuum!