Mafia Medicală

Imagine cu titlul de prezentare

Mafia Medicală

Disponibilitate: Stoc suficient

79,00 RON
79,00 RON
Prețurile afișate pe site sunt valabile pentru persoane fizice. Persoanele juridice (farmacii, plafare, drogherii) vor primi oferta personalizată pentru fiecare produs, prin e-mail, solicitand oferta la adresa ro.medicinas@gmail.com.
  • Retur în 5 zile de la data primirii comenzii (cu excepția cărților, care nu se pot returna)

  • Deschidere colet la livrare

  • Transport rapid in tara si UE

Detalii

Această carte a fost concepută în Statele Unite ale Americii, modificată în Franţa şi terminată în Canada unde scriitoarea a trăit, a studiat şi a lucrat în interiorul lumii medicale. Familiarizată cu sistemele de sănătate ale celor trei ţări, şi-a dat seama că actul medical a fost lăsat doar în grija unui sistem care începe să ne devore ca şi Cronos copiii. Lucrarea ne obligă să apreciem un alt mod de a gândi bolile, într-o consonanţă şi o rezonanţă cu tot ceea ce ne înconjoară, spre deosebire de individualismul furibund care îl pune pe individ, singur, într-o luptă fără sfârşit cu un întreg sistem în care pacientul şi medicul se văd prinşi într-un sens giratoriu periculos. Relaţia este mult mai profundă din moment ce, şi lucrarea explică din plin acest lucru, sistemul a ajuns să fie finanţat tocmai de cei care au declanşat mare parte din aspectele negative incriminate. Este o carte care descrie sistemul medical aşa cum este el în realitate: un sistem al bolii aflat în seviciul banilor. „Ghis” explică faptul că dincolo de suferinţă, singura şi adevărata autoritate este interioară, că numai persoana este suverană şi …dumnezeiască. Este o carte care pune degetul pe cauza profundă a bolii: inconştienţa. O carte care propune o medicină centrată pe respectul pentru fiinţa umană. O carte care ne oferă instrumentul autovindecării, suveranitatea individuală. O carte despre care trebuie să spui ceva, care te îndeamnă la dialog şi mai ales, nu te lasă indiferent.

Afişează mai mult
Afişează mai puţin

Părerile clienţilor - 0 recenzii

Nu sunt recenzii la acest produs.


Scrie recenzia ta

Ce notă îi acorzi acestui produs? *


Disclaimer: Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta.
Produs marca Medicinas

Produs marca Medicinas

De 7 ani alaturi de dumneavoastra

82.246 clienti multumiti

Produse recent vizualizate

Daniela M. a plasat o comanda acum 20 minute