Viață după viață

Viață după viață. Investigarea unui fenomen: supraviețuirea dincolo de moartea corpului fizic

În cartea să, Viață după viață, Raymond Moody investighează peste o sută de studii de caz ale unor oameni care au experimentat „moartea clinică” și care au fost resuscitați.

Publicată pentru prima oară în anul 1975, această explorare devenită clasică a vieții de după moarte a declanșat o veritabilă revoluție a atitudinii opiniei publice în raport cu acest subiect, făcând din dr. Moody cea mai proeminentă autoritate la nivel mondial în domeniul experiențelor în apropierea morții. Viață după viață a schimbat pentru totdeauna felul în care este înțeles fenomenul morții, dar și viață însăși, fapt care explică vânzarea a milioane de exemplare unor cititori dornici să înțeleagă mai bine acest fenomen atât de misterios.

Istoriile ieșite din comun prezentate în această carte aduc dovezi că moartea fizică este urmată de o altă viață, așa cum depun mărturie cei care au ajuns în această „lume de dincolo”, după care s-au întors înapoi. Poveștile lor prezintă similitudini izbitoare și au o natură absolut pozitivă. Relatările lor emoționante și inspirate ne prezintă un crâmpei din pacea și iubirea necondiționată care ne așteaptă pe toți la sfârșitul călătoriei în acest plan fizic.

Fragment:

” Există asemănări și deosebiri între percepția în noul corp și cea specifică lumii fizice. Într-un fel, formă spirituală este mai limitată. Toate senzațiile kinestetice (asociate cu mișcarea) lipsesc. Două persoane mi-au spus că nu au trăit nicio percepție asociată cu temperatura, dar marea majoritate a celorlalți subiecți mi-au descris o senzație confortabilă de „căldură”. Nimeni nu mi-a descris vreodată simțuri sau mirosuri percepute în starea extracorporală.
Pe de altă parte, simțul văzului și al auzului rămân intacte, dar devin mai ascuțite și mai perfecte în corpul spiritual. Un bărbat mi-a povestit că pe când era „mort”, vederea să a devenit incredibil de acută: „Pur și simplu nu puteam înțelege cum de pot vedea atât de departe.” O femeie care și-a amintit de experiență în apropierea morțîi mi-a spus: „Mi se părea că acest simt spiritual nu are niciun fel de limite. Putem vedea simultan pretutindeni.” Fenomenul este descris foarte grafic în următorul fragment dintr-un interviu pe care mi l-a acordat o femeie care s-a trezit în afară corpului fizic în urmă unui accident de mașină:

Era foarte multă agitație, iar oamenii alergau în jurul ambulanței. Ori de câte ori mă uităm la cineva că să îmi dau seama ce gândește, îi puteam vedea față mult mai aproape, ca și cum aș fi folosit funcția zoom a unui aparat de fotografiat. Mintea mea rămânea însă acolo unde mă aflăm, la câțiva metri de corpul meu. Dacă doream să văd pe cineva la distanță nu trebuia să mă deplasez până la el. Era ca și cum mi-aș fi trimis înainte simțul vederii. Mi se părea că dacă aș fi dorit, aș fi putut vedea orice lucru, din orice parte a lumii.

„Auzul” în starea spirituală nu poate fi numit astfel decât prin analogie. Mulți omeni mi-au povestit că nu auzeau propriu-zis sunetele sau vocile fizice, dar puteau înțelege gândurile persoanelor din jur. Așa cum vom vedea mai târziu, acest transfer direct al gândurilor poate juca un rol foarte important în ultimele etape ale experiențelor în apropierea morțîi. După cum s-a exprimat o doamna:

Îi puteam vedea pe oamenii din jur și puteam înțelege ce spun. Nu îi auzeam însă cu urechile, așa cum te aud pe ține. Aș spune mai degrabă că le înțelegeam gândurile, nu neapărat și vocabularul folosit. Practic, le auzeam gândurile cu o fracțiune de secundă înainte de a deschide gură pentru a le da glas.”