Cei mai mulți dintre părinți nu sunt preocupați doar ca prichindeii lor să aibă rezultate la școală, ci își doresc să fie și împliniți și fericiți. Astăzi îți venim în ajutor și îți propunem să descoperi câteva trucuri eficiente ca să crești copiii fericiți.

Mulți dintre părinții din ziua de astăzi consideră o provocare să crească copii. Aceltia nu-și doresc ca prichindeii lor să aibă succes la școală ori să îndeplinească task-uri acasă, ci pur și simplu ca aceștia să fie fericiți.

Specialiștii consideră că mulți dintre copii, dar și adulți consideră că a fi fericit este o misiune grea. Comunicarea cu părinții încă de la început este, însă, esențial pentru ca prichindeii să se simtă bine, potrivit unor studii de specialitate. Ei trebuie să simtă că sunt ascultați încă de la primele lacrimi ori de la primele cuvinte. Copiii fericiți sunt îngrijiți bine, sunt hrăniți, au parte de o igienă bună și se bucură de timpul petrecut alături de părinții lor. De asemenea, fericirea la copii nu este doar despre a avea toate jucăriile ori cele mai inedite, ci înseamnă ca aceștia să aibă încredere în părinți, să știe că pot conta pe ei în orice moment. De aceea, părinții trebuie să-și susțină copiii în momentele grele pentru a ști mereu că le sunt alături.

Ce poți face pentru a crește copii fericiți, află mai jos:

Comunicarea, secretul unei relații frumoase

Primul pas de a dezvolta o relație frumoasă cu copilul tău este să stabilești o comunicare bună. Vorbește cu el, întreabă-l ce a făcut pe parcursul zilei, cum a fost la grădiniță sau la școală. Arată un pic de interes pentru îndoielile și problemele lor. Spre exemplu, cina poate fi un moment bun în care să discuți despre toate acestea. Totodată, petrece timp de calitate cu colegul tău, du-l în excursii, faceți sport împreună sau pur și simplu jucați-vă. Comunicați despre anumite subiecte și vă veți dezvolta relația.

Exprimați-vă sentimentele și emoțiile

Copiii au nevoie să-și exprime sentimentele și emoțiile. Aceștia nu trebuie să se elibereze doar de emoțiile pozitive, ci și negative. Permiteți-le să-și exprime frustrările, furia, învățați-i să-și gestioneze bine sentimentele. Să învețe să-și exprime nesiguranțele și temerile este foarte important.

Setați-le niște limite

Doar pentru că părinții vor ca prichindeii lor să fie fericiți nu înseamnă că aceștia trebuie să le permită să facă tot ceea ce își doresc. Să nu știe care le sunt limitele și care sunt consecințele acțiunilor lor poate determina apariția multor probleme în viitorul apropiat.

Credit foto: Shutterstock 

Articol citit de 318 persoane