Dacă fiica ta adolescentă vine acasă cu zâmbetul până la urechi, atunci s-ar putea să se fi îndrăgostit pentru prima dată. În acest articol îți propunem să descoperi cum îi poți fi de ajutor în această perioadă și cum să o înțelegi mai bine.

Adolescența este o perioadă în care puștii descoperă, încearcă lucruri și, fără doar și poate, se îndrăgostesc. Evident, se întâmplă și în cazul băieților și al fetelor, dar în articolul de astăzi îți propunem să vorbim despre adolescente.

Tinerii se confruntă cu o mulțime de emoții în perioada adolescenței și sunt multe situații stresante cărora trebuie să le facă față. Ca mamă, în schimb, este important să-i respecți sentimentele și, în plus, indiferent că relația ei durează o săptămână, o lună sau un an de zile, este indicat să nu o judeci. Acordă-i timp ca să vorbească despre sentimentele ei.

Cum îți dai seama că fiica ta adolescentă s-a îndrăgostit, află mai jos:

Se spune că prima dragoste este cea mai frumoasă sau, măcar, una pe care nu o vei uita niciodată. Totuși, este mult să spui că prima dragoste este cea mai inocentă și autentică. Relațiile din adolescență aduc, fără doar și poate, exeperiențe noi și descoperiri și pot fi însoțite de pasiune, ceea ce va marca viețile tinerilor pentru totdeauna.

Totodată, dragostea din adolescență poate fi foarte intensă, motiv pentru care părinții trebuie să fie acolo pentru copiii lor și să-i înțeleagă.

Care sunt semnele care ”trădează” o adolescentă îndrăgostită

Își dedică mai mult timp îngrijirii personale

Atunci când fiica ta petrece mai mult timp la baie pentru a se pregăti ori pentru a se machia, îți vei da seama că s-a îndrăgostit. De acum înainte, ea va fi mereu preocupată de aspectul fizic.

Ține telefonul numai cu ea

Dacă înainte nu era prea preocupată de telefonul mobil, iar acum nu-l lasă din mână, trebuie să accepți că s-a îndrăgostit și cel mai probabil își petrece timpul vorbind la telefon cu prietenul ei.

Se închide în cameră atunci când primește anumite apeluri

Ca un rezultat al semnului anterior, o adolescentă îndrăgostită va sta ore în șir în camera ei, iar asta doar pentru a vorbi la ttelefon. Îți recomandăm să nu-i invadezi spațiul personal, pentru că nu va aduce decât tensiuni.

Nu are poftă de mâncare

Prima dragoste vine și cu un apetit mai scăzut în ceea ce privește alimentația, așa că n-ar trebui să te miri dacă o auzi când spune că nu-i este foame. Ai răbdare, este ceva normal să se întâmple asta.

Cum poți să-i arăți susținerea în această perioadă, află mai jos:


Ca să te asiguri că relația cu fiica ta nu avea avea de suferit este important să nu-i judeci sentimentele, să i le respecți și să-i oferi spațiu. Astfel, nu vei risca să te îndepărtezi de ea.

Totodată, este indicat să-i răspunzi la întrebări, în cazul în care are anumite curiozități. Adaptează-ți răspunsurile, încearcă să-i arăți că ești atentă la nevoile ei și că accepți ceea ce trăiește în prezent.

Mai mult de atât, îi poți împărtăși experiențele tale din adolescență, întrucât o va ajuta să înțeleagă că este normal să te simți copleșită de aceste sentimente. În plus, acceptă schimbările pe care le trăiește, altfel vei risca să țină totul secret.

Credit foto: Shutterstock

Articol citit de 236 persoane