Peștele nu ar trebui să lipsească din dieta copiilor, motiv pentru care îți recomandăm să descoperi două rețete simple, cu merluciu, care este un tip de pește fără oase, pe care le poți pregăti pentru cei mici acasă.

Peștele este o sursă de micronutrienți esențiali și de acizi grași de înaltă calitate. Este important ca acesta să fie gătit sănătos și încorporat în dieta copiilor de cel puțin două ori pe săptămână.

Merluciu cu sos de iaurt

Ingrediente necesare:

  • patru fileuri de merluciu
  • o ceapă
  • suc obținut dintr-o lămâie
  • un pahar cu iaurt natural
  • pătrunjel proaspăt
  • sare și piper, după gust

Mod de preparare:

Spală bine fileurile de merluciu, după care condimentează-le cu sare și suc de lămâie.

Frige-le pe o tigaie grill pe ambele părți, până capătă o culoare aurie, după care bagă-le la cuptor cu ceapă tăiată rondele și lasă-le pentru 20 de minute, până când se gătesc bine.

Servește peștele cu sos de iaurt și pătrunjel proaspăt, tocat mărunt.

Această rețetă este o sursă excelentă de proteine, care contribuie la dezvoltarea armonioasă a copilului.

Chiftele din pește

Ingrediente necesare:

  • 300 grame de file de merluciu
  • un ou
  • o ceapă mică
  • două fire de ceapă verde
  • un ardei gras roșu
  • câteva fire de pătrunjel verde
  • sare
  • o lingură de ulei de măsline
  • suc de lămâie
  • pesmet

Mod de preparare:

Cu ajutorul unui procesor de bucătărie, mărunțește o parte din pește, pătrunjelul, precum și legumele.

Bate oul cu un praf de sare, după care pune-l peste amestecul obținut și amestecă bine, pentru a se încorpora. Adaugă și puțină sare și suc de lămâie, precum și ulei de măsline, iar apoi formează chifteluțele.

Coace-le la cuptor pentru 20-30 de minute sau prăjește-le în ulei încins. Le poți servi cu piure de cartofi, copiii le vor adora.

Totodată, cu un șnițel din pește nu vei da greș niciodată, așa că poți încerca și o astfel de variantă, atunci când prichindelul tău este mofturos. 

Articol citit de 1757 persoane