Cum să nu îți pierzi răbdarea în fața copilului

Se știe că, în ciuda hotărârii de a face față cu calm micuțului în toate împrejurările, multe mame se simt depășite de situație. Adeseori, ele ajung să țipe și să facă și alte gesturi extreme, cum ar fi trântirea obiectelor (să nu mai spunem că uneori, chiar ajung să mai atingă și copilul cu o pălmuță la funduleț, din disperare), atunci când acesta pare să dejoace toate eforturile lor de a rămâne calme.

O mamă a unui copil de 4 ani din SUA se pare că a găsit o metodă de a redobândi calmul și de a repara efectele nedorite ale țipetelor și enervării sale. Ea a pus 5 elastice de păr pe o mână, simbolizând ocaziile în care s-a enervat și a țipat la copil, apoi, a început să le mute una câte una pe cealaltă mână, în felul următor: ori de câte ori desfășura o activitate plăcută împreună cu copilul pentru a-l recompensa pentru enervarea de dinainte, muta câte un elastic. Ea a fost mulțumită să constate că seara, toate cele 5 elastice fuseseră mutate, și în același timp, relația sa cu copilul se îmbunătățise simțitor.

Acestă tehnică, a ”compensării pozitive”, se pare că a fost preluată și de alte mămici, întrucât ea și-a împărtășit experiența pe pagina sa de Facebook.

Desigur că aceasta poate fi o metodă de compensare, ca și orice altă metodă similară. Elasticele fiind doar simboluri, pot fi înlocuite cu orice alte obiecte avem la îndemână, pentru a marca momentele noastre de enervare: creioane așezate pe o masă, pahare, boabe de fasole, etc., pe care să le mutăm din stânga în dreapta, sau invers.

Dar, chiar mai eficientă decât această metodă, ar fi gestionarea propriilor emoții, astfel încât să nu mai ajungem să dăm frâu liber enervării. Am vorbit atât de mult despre învățarea copiilor să își gestioneze emoțiile, dar despre adulți, nu am spus mare lucru, întrucât se presupune că ei știu deja să le gestioneze. Din păcate, practica zilnică ne arată că nu este chiar așa.

Pentru gestionarea furiei, în primul rând, care este cea mai comună emoție pe care o poate trezi în părinte un copil încăpățânat, și adultul însuși ar putea recurge la tehnica numărării până la zece, recomandată copiilor. Sau, atunci când simte că nici această tehnică nu dă roade, simțind că ”explodează” chiar în acel moment, cel mai simplu este să părăsească terenul confruntării pentru câteva minute, până ce se calmează. Sau, după sfatul bioenergeticianului Serghei Lazarev, este bine ca adultul să aibă în minte următorul lucru: să încerce să nu reacționeze niciodată în primele minute, sau primul moment, al unei întâmplări negative neașteptate (fie ea și un stress cauzat de copil). ”Nu voi face și spune nimic acum” ar trebui să aibă în minte acea persoană, ”mai bine aștept să treacă cîteva minute, poate mă voi simți altfel, și îmi vine vreo idee despre gestionarea situației”. Această metodă  poate fi combinată cu părăsirea terenului, pentru mai bune rezultate.

O metodă și mai bună de calmare, pentru părinții credincioși, este rostirea unei rugăciuni scurte atunci când simt că își pierd cumpătul – cel mai adesea ”Tatăl nostru”, sau chiar și mai scurt, ”Doamne ajută” de mai multe ori.

Iar cât privește interacțiunea cu copilul, trebuie totdeauna avut în vedere că micuțul nu are același sistem de apreciere a situațiilor pe care îl au adulții. Dacă pare că ne ignoră în mod voit, și nu vrea să răspundă cererilor noastre, este, pur și simplu, pentru că într-adevăr, are un alt centru de interes, iar aceste cereri nu îi trezesc nici o reacție.

Pentru a-l face cu adevărat să asculte, în loc de a țipa la el: ”Lasă odată jocul acela și ascultă ce îți spun!”, este bine să mergem la el, să îl privim în ochi, și să îi spunem, în timp ce îndepărtăm puțin jocul de el: ”Acum am ceva să îți spun, și va trebui să asculți, dacă vrei să îți continui jocul.” Desigur că el va protesta, poate chiar va începe să țipe, dar părintele trebuie să rămână ferm: ”Vrei să te joci în continuare? Trebuie doar să mă asculți pentru câteva minute.” Iar mesajul trebuie să fie foarte scurt și ușor de înțeles de către copil. Exemplu: ”Peste un sfert de oră, este ora de masă, apoi de somn. Te mai las să te joci un sfert de oră, dar după aceea, trebuie să știi că vom strânge jocul, și mergem la masă.”

Este o idee bună să avertizăm copilul dinainte că va trebui să renunțe la joc, pentru a ne scuti de o scenă în apropierea mesei, pentru că emoțiile negative la masă pot influența negativ digestia. Oricum, copilul tot va protesta, dar totuși mai puțin, o dată ce a fost avertizat. Iar când avertismentul va deveni un obicei, protestul dinainte de masă va deveni și el doar un ritual amuzant. 

Acest obicei al avertismentului poate fi practicat și în parc, unde se joacă împreună cu alți copii, cu un sfert de oră înainte de plecare, și în orice altă situație. Desigur, atunci când se joacă cu alți copii, trebuie neapărat să îl chemăm și să îl privim în ochi atunci când îi vorbim, pentru a ști că avertismentul este serios, pentru că, dacă doar îi strigăm de departe, e posibil să nici nu bage în seamă, deși poate răspunde că a auzit.

Atunci când copilul mai crește, putem stabili împreună cu el și alte metode amuzante de atragere a atenției, pentru ca acesta să știe că părinții au ceva de spus, și chiar trebuie să îi asculte. De exemplu, putem conveni să lovim o cană de tablă de o farfurie de tablă, sau să dăm mai tare volumul la TV, sau la radio, eventual strigând și”Atenție!” În acest fel, copilul se va și amuza, dar va și asculta ce are părintele de spus.

Cât despre a-l învăța să asculte de reguli, pentru a-l disciplina, mai întâi trebuie să îi prezentăm regulile, pe înțelesul său, și să adăugăm apoi că, în cazul nerespectării, vor exista consecințe: privarea de unele mici plăceri. Desigur, pot exista și stimulente pozitive, dar cu măsură, pentru a nu-l obișnui să asculte de reguli doar pentru a primi o răsplată. Subiectul educației și al disciplinării a fost deja atins în capitolul despre educație.

Din câte se vede, nu este ușor de interacționat cu un copil, dar nici foarte greu, în măsura în care adultul și-a însușit principiile educării unui copil, și mai ales, a lucrat asupra sa însuși pentru a-și gestiona emoțiile.

Articol citit de 297 persoane