Se știe, în general, că a cunoaște lucruri în plus contribuie la binele general al copilului, și la o mai bună integrare a sa în societate, la mai multe șanse de reușită.
Cursurile de limbi străine sunt o astfel de cunoaștere care deschide copilului noi perspective. Desigur, limbile străine se studiază și la școală, și chiar și la grădiniță, și este minunat atunci când copilul are profesori buni, și cu adevărat interesați de progresul micuților. Dar, pot exista situații în care să existe o incompatibilitate cu sistemul de predare al profesorilor, iar copilul să nu înțeleagă mare lucru, sau să nu se simtă stimulat. În acest caz, cursurile particulare cu diferiți profesori provenind de la școli profesioniste de limbi străine sunt o opțiune utilă.
Aceste cursuri se pot desfășura și prezențial, și online, în funcție de alegerea părinților și a copilului. Este vorba, în principal, de limba engleză, care este limba cea mai căutată a fi predată copiilor de toate vârstele, dar desigur, și de alte limbi, în funcție de preferințele și tradiția familiei, sau eventual, de intențiile sale de a se reloca în țara respectivă: franceză, spaniolă, italiană,etc.
Avantaje
Cursurile de limbi străine oferă copilului mai multe avantaje:
- o mai bună dezvoltare a abilităților cognitive generale - învață noi noțiuni, o nouă cultură, noi obiceiuri, un nou mod de relaționare socială
- învață să sesizeze subtilitățile unor expresii, atât din limba sa natală, cât și din limba pe care o învață, acest lucru dezvoltându-i inteligența și capacitatea de înțelegere umană și de integrare în diferite societăți, cât și capacitatea generală de gândire
- învață să facă conexiuni logice și comparații între diferite noțiuni, fenomene, situații din cele două țări și culturi, fără însă a judeca, sau a critica
- uneori, dacă devine foarte bun la această limbă, și dorește să descopere mai multe despre cultura respectivă, poate ajunge să citească și cărți în limba respectivă, transformâmdu-se deci într-un cititor - ceea ce îi aduce și avantajul culturii generale
- i se dezvoltă inteligența și capacitatea de învățare generală, îmbunătățindu-i-se performanțele și la celelalte materii, din faptul că învață să își organiizeze mai bine timpul și efortul intelectual
- are un ajutor prețios în viață, cunoașterea aprofundată a cel puțin unei limbi străine crescându-i șansele de a putea studia în strănătate, având posibilitatea de a trece cu ușurință testele de specialitate (ex. Cambridge pentru limba engleză) sau chiar de a găsi o slujbă foarte bună
- prin urmarea cu consecvență a acestor cursuri ân afara orelor de școală, oricât ar fi de dificil sau încărcat orarul său, și prin găsirea de soluții chiar și pentru zilele sau săptămînile în care alte activități se suprapun, își dezvoltă calități personale, precum voința, disciplina, răbdarea și perseverența
Din câte se vede, studierea unei limbi străine aduce multe avantaje copiilor care sunt convinși de către părinți de această necesitate, sau care doresc ei-înșiși aceasta, întrucât simt atracție pentru o anumită limbă și cultură.

După cum am mai spus, cele mai ușor de studiat, și mai utile pentru viitorul său, sunt limbile de mare circulație mondială: engleza, franceza, spaniola, italiana, germana.
Dar, nu este grești dacă un copil are atracție și dorește să studieze oricare altă limbă, întrucât cunoașterea aprofundată a oricărei limbi îi poate oferi șansa unei cariere în țara respectivă, și îi crește și capacitatea de înțelegere în general, deschizându-i mintea și sufletul spre toleranță și acceptarea tuturor oamenilor și culturilor.
Articol citit de 224 persoane
Acest articol nu are comentarii!