Primele luni după ce ai devenit părinte sunt, fără doar și poate, extrem de dificile, motiv pentru care trebuie să te înarmezi cu multă răbdare pentru această călătorie.

Încă din prima zi pe Pământ, nou-născutul își va folosi toate simțurile dezvoltate în uter. Tocmai de aceea, ca să-l liniștești poți apela la câteva trucuri simple.

Ce poți să faci ca să-ți liniștești copilul atunci când plânge, află mai jos:

Skin to skin - ține-l minute în șir pe tine, piele  pe piele

Atunci când bebelușul tău plânge și nu știi ce să-i faci pentru a-l liniști, apelează la metoda skin to skin. Contactul piele pe piele îi va ajuta  să audă mai bine bătăile inimii mamei și se vor simți ca și cum ar fi în pântece, recreând mișcările și căldura pe care le simțea atunci. Așadar, potrivit unui studiu de la Universitatea Vanderbilt, aceștia vor plânge mai puțin.

Consumă aceleași alimente pe care le-ai consumat în timpul sarcinii

Laptele matern este o adevărată comoară pentru sănătate și ajută în dezvoltarea bebelușului. Totuși, este important ca alimentele pe care le-ai consumat în timpul sarcinii să le consumi și după ce ai născut.

Vorbește-i, cântă-i și citește-i

Vocea ta îi va fi familiară bebelușului, la fel ca și mirosul și atingerea ta. Tocmai de aceea, după ce a venit pe lume alege să-i vorbești ca și cum ai vorbi cu un om mare, cântă-i ori citește-i povești. Deși nu va înțelege nimic, vocea îl va liniști. Poți, de asemenea, să-i pui și muzică sau diferite sunete.

Construiește-i un program de somn

Un alt pas important pe care trebuie să-l faci atunci când ai devenit mamă este să-i construiești copilului tău un program constant de somn. Încurajează-l să doarmă în timpul nopții, iar dacă adoarme în timpul zilei trezește-l delicat.  În plus, asigură-te că îl hrănești constant și renunță la consumul excesiv de cafea, întrucât în acest fel vei evita să ai un bebeluș neliniștit.

Fă-i masaj

Ca să liniștești bebelușul poți apela și la masaj. Alege să masezi zona dintre frunte, iar în cel mai scurt timp ochii i se vor închide și se va opri din plâns. În același timp, legănatul poate fi o modalitate prin care îl poți calma, însă trebuie să-i și vorbești încet.

 

Articol citit de 118 persoane