Se spune că exercițiile fizice sunt extrem de importante pentru o viață sănătoasă, iar mersul pe jos ar trebui să devină o activitate zilnică chiar și pentru copii, întrucât are numeroase beneficii pentru sănătate.
Mersul pe jos chiar și în rândul copiilor are numeroase beneficii, motiv pentru care este indicat să le insufli această pasiune încă de la o vârstă fragedă. Ieși cu ei în parc sau în oraș ori pur și simplu, dacă sunt mai mari, permite-le să facă mișcare în aer liber alături de pieteni.
Care sunt beneficiile mersului pe jos la copii, află mai jos:
Potrivit specialiștilor, mersul pe jos nu este doar un obicei care are beneficii pentru sănătate, dar poate fi o activitate antrenantă pentru copii și adulți, transformând-o într-un moment de distracție pentru toți.
Combate sedentarismul
Unul dintre cele mai importante beneficii ale mersului pe jos, atât în rândul copiilor, cât și în rândul adulților, este faptul că ajută la combaterea sedentarismului.
În ziua de astăzi, copiii aleg să stea pe telefoane ori tablete sau petrec ore în șir la școală. Din aceste motive, de cele mai multe ori, activitatea fizică este extrem de redusă. Încurajează-i să facă mișcare, poate chiar și un sport, îl va ajuta extrem de mult în ceea ce privește dezvoltarea armonioasă.
Promovează învățarea
Învățarea este un proces important în viața unui copil, întrucât acesta își petrece ore în șir la școală. Deseori, însă, lipsa de concentrare și motivație întrerupt dobândirea de noi cunoștințe. Creșterea activității fizice, însă, stimulează imaginația și crește motivația. Motivul? Faptul că exercițiile fizice ajută la creșterea puterii de concentrare este că acestea contribuie la creșterea cantității de sânge oxigenat care ajunge la creier, dar și în allte zone cruciale ale corpului.

Contribuie la menținerea sănătății inimii
Mersul pe jos la copii este, de asemenea, benefic și pentru menținerea sănătății cardiovasculare. Contribuie la îmbunătățirea tensiunii arteriale, a circulației sângelui, precum și la îmbunătățirea funcționării optime a plămânilor. Din acest motiv, experții recomandă mersul pe jos timp de 30 de minute pe zi. Totodată mersul pe jos ajută la îmbunătățirea stării de spirit.
Credit foto: Shutterstock
Articol citit de 89 persoane
Acest articol nu are comentarii!