Acneea în sarcină este o problemă cu care se confruntă multe femei, însă această problemă poate fi ținută sub control cu ajutorul unor remedii naturiste simple, ce pot fi realizate chiar la tine acasă.
Acneea este, fără îndoială, una dintre cele mai întâlnite probleme ale pielii din lume, afectând aproximativ 85 la sută dintre adulții tineri. Iar femeile însărcinate nu fac excepție. Totuși, ele pot apela la niște remedii naturiste simple, ce pot fi pregătite acasă.
Acneea în sarcină - principalele cauze
Multe dintre femei dezvoltă acnee în sarcină, în principal în primul și în al doilea trimestru, întrucât în această perioadă schimbările hormonale determină sporirea activității glandelor sebacee. Astfel, glandele secretă o cantitate mai mare de sebum, care pot închide porii, dând naștere inflamațiilor, dezvoltării bacteriilor și punctelor negre. De cele mai multe ori, acneea dispare după naștere, când hormonii revin la normal, însă această problemă le dă multe bătăi de cap reprezentantelor sexului frumos.
Cum poți ține sub control acneea în sarcină, află mai jos:
Ceai de arbore de tei
Ceaiul de arbore de ceai este un aliat de nădejde când vine vorba de ameliorarea acneei, motiv pentru care îți propunem sîă încerci să aplici pe coșuri dischete demachiante îmbibate în ceai de arbore de tei. Acesta ajută la ameliorarea inflamațiilor pielii și combate bacteriile, prevenind astfel coșurile.
Ceai verde
Ceaiul verde conține o cantitate mare de antioxidanți, iar consumul acestuia este benefic pentru sănătate. În plus, specialiștii în îngrijirea pielii, recomandă ceaiul verde pentru reducerea acneei. Polifenolii regăsiți în acesta ajută la reducerea inflamațiilor și la eliminarea bacteriilor de pe piele.

Gel aloe vera
Gelul de aloe vera este folosit pentru prepararea cremelor, a loțiunilor, a săpunurilor și a altor produse de îngrijire. Acesta ajută chiar și la combaterea unor afecțiuni ale pielii. Totodată, acesta conține și sulfur și acid salicilic, substanțe folosite frecvent în tratarea acneei.
Exfolierea regulată
Îngrijirea pielii n-ar trebui să fie neglijată niciodată, nici în timpul sarcinii, iar exfolierea este o procedură extrem de importantă, ce constă în îndepărtarea unui strat de piele superficial. De obicei, acesta se face cu produse chimice ori cu aparate, însă în sarcină este recomandat un peeling gentil, cu produse care să elimine celulele moarte care astupă porii.
Adoptarea unei diete echilibrate
Totodată, dieta este un factor important când vine vorba de acnee, motiv pentru care în timpul sarcinii ar trebui să adoptați o dietă bazată pe un indice glicemic mic. Celelalte nu doar că ajută la creșterea nivelului de zahăr din sânge, dar sporește producția de sebum, deteminând apariția acneei.
Credit foto: Shutterstock
Articol citit de 180 persoane
Acest articol nu are comentarii!