Semințele de chia consumate în timpul sarcinii sunt ca o binecuvântare venită din cer. Conțin nutrienți și compuși benefici pentru sănătate, fapt pentru care nutriționiștii le recomandă cu tărie.

Femeile însărcinate sunt mult mai preocupate de alimentație, iar din dieta lor n-ar trebui să lipsească semințele de chia, care sunt un superaliment, fiind bogate în fibre, acizi grași polinesaturați și proteine. Acestea conțin, de asemenea, și fier, calciu, fosfor și zinc.

Ce beneficii au semințele de chia în sarcină, află mai jos:

Ajută la dezvoltarea creierului fătului

Consumate constant în timpul sarcinii, semințele de chia îi pot oferi organismului cantitatea de acizi grași Omega 3 de care are nevoie, asigurând astfel dezvoltarea cerebrală a fătului. Potrivit specialiștilor, creierul este format din acizi grași Omega 3, o componentă care sporește creșterea moleculelor creierului atunci când ești însărcinată. Totodată, potrivit unui studiu, semințele de chia pot reduce riscurile ca bebelușul să se confrunte cu probleme neurologice.

Semințele de chia previn constipația

O altă proprietate a semințelor de chia este faptul că ajută la reglarea tranzitului intestinal și, totodată, previn constipația și apariția hemoroizilor. Ambele probleme sunt comune în sarcină, motiv pentru care semințele de chia ar trebui să devină un aliat de nădejde pentru tine.

Conțin o cantitate mare de fier și calciu

Aceste minerale se regăsesc într-o cantitate mare în semințele de chia și sunt esențiale în sarcină, ajutând nu doar la dezvoltarea fătului, ci și la menținerea sănătății gravidei.

Pe de-o parte fierul ajută la circulația sângelui în organism și reduce reduce riscul de anemie, o afecțiune întâlnită frecvent în cazul gravidelor, iar calciul este esențial pentru formarea oaselor și a țesuturilor copilului.

Contribuie la întărirea oaselor

Semințele de chia sunt eficiente și pentru menținerea densității osoase în cazul femeilor care ajung la vârsta menopauzei. Reducerea cantității de estrogen determină absorbția calciului mult mai dificilă și crește riscul de osteoporoză.

Cum poți introduce semințele de chia în alimentația ta? Ei bine, le poți amesteca cu iaurt, cu fructe ori legume, cu lapte sau le poți presăra pur și simplu peste supe, salate sau chiar paste.

Credit foto: Shutterstock

Articol citit de 964 persoane