Orice sarcină este însoțită de modificări drastice în organism. Potrivit specialiștilor, chiar și pielea are de suferit în această perioadă, întrucât poate să devină mai gras. De aceea, dacă te confrunți cu această problemă, îți propunem să descoperi câteva trucuri de îngrijire.

Unele dintre femeile însărcinate se confruntă cu ten gras în timpul sarcinii, însă această problemă poate fi ținută sub control cu ajutorul unor trucuri. În plus, trebuie să știi că după ce vei naște, această problemă se va rezolva de la sine.

În timpul sarcinii, în organism au loc o mulțime de schimbări, atât din punct de vedere imunologic, cât și hormonal și metabolic. Mai mult de atât, nivelul unor hormoni din organism cresc drastic, pentru a permite dezvoltarea fătului, iar acest lucru determină glandele să aibă o activitate mai mare. Iar glandele sebacee pot să producă o cantitate mai mare de sebum. Astfel, unele dintre gravide se pot confrunta cu senzația aceea de piele lucioasă, pori dilatați, acnee ori pot experimenta pete roșii în diferite zone ale organismului.

Cu ajutorul unui ritual de îngrijire strict, însă, poți ține sub control această problemă. Așadar, primul pas pentru a elimina excesul de sebum este să te demachiezi și dimineața și seara. Acest obicei te va ajuta să elimini nu doar sebumul, ci și celulele moarte ale pielii. Este, însă, important să folosești un gel de curățare care nu conține alcool ori parfum, ori alte substanțe chimice. De asemenea, nu te spăla pe față prea des, întrucât nu va face decât să stimuleze producția de sebum.

De asemenea, o dietă echilibrată te va ajuta să ții sub control excesul de sebum. Tocmai de aceea, nutriționiștii recomandă să consumi cât mai multe fructe și legume și să reduci consumul de zahăr și grăsimi saturate din dietă, întrucât va contribui la menținerea sănătății pielii.

Totodată, să bei 6-8 pahare de apă pe zi nu doar că va ajuta la funcționarea optimă a sistemului digestiv, ci și a altor organe. Ba mai mult, va spori eliminarea toxinelor din organism prin urină, nu prin pori.

De asemenea, după ce te-ai demachiat, folosește un toner cu proprietăți astringente, precum acidul salicilic, care va spori eliminarea sebumului. Sunt recomandate, de asemenea, și produsele care conțin acid glicolic, deoarece ajută la îmbunătățirea texturii pielii.

Chiar dacă pielea este grasă, hidratarea ei este esențială. De aceea, îți recomandăm să optezi pentru creme care nu conțin uleiuri sau care conțin acid hialuronic și glicerină.  De asemenea, cremele care conțin aloe vera sunt recomandate pentru hidratarea pielii.

Oferă-ți frecvent sesiune de răsfăț, și anume folosește măști pentru a-ți curăța pielea și a o hidrata. Sunt recomandate măștile cu argilă, dar și cele cu alge marine. Ambele vor spori eliminarea celulelor moarte.

Articol citit de 637 persoane