Infecțiile în rândul femeilor însărcinate sunt frecvente, acestea pot afecta atât mama, cât și fătul, motiv pentru care este extrem de important să știi cum să le previi.

Care sunt trucurile la care poți apela pentru a reduce riscul de infecții, află mai jos:

Ai grijă de igienă și spală-ți mâinile frecvent

Cel mai probabil ai învățat de-a lungul timpului ori chiar în timpul pandemiei de coronavirus că spălatul mâinilor este un ritual pe care nu trebuie să-l neglijezi. Așadar, și atunci când ești însărcinată trebuie să ai grijă de igiena ta. Sppală-ți mâinile periodic, în special înainte și după anumite activități, pentru a te asigura că vei elimina germenii și vei preveni anumite infecții. Dacă nu ai apă și săpun la îndemână poți folosi cu încredere un gel dezinfectant cu alcool.

Gătește carnea bine

Atunci când ești însărcinaăt este important să ai grijă la alimentație. Iar carnea, indiferent de tipul pe care-l preferi, trebuie să fie bine gătită, adică să nu aibă culoarea roz la interior. De asemenea, n-ar trebui să consumi nici carne conservată ori procesată, nici reîncălzită, întrucât acestea pot conține bacterii dăunătoare.

Evită lactatele nepasteurizate

Femeile însărcinate n-ar trebui să consume nici lapte și nici alte produse din lapte care nu sunt pasteurizate. Spre exemplu, ar trebui să eviți brânza feta, brie ori cea proaspătă, deoarece toate acestea pot fi o sursă de bacterii dăunătoare.

Stai departe de persoanele bolnave

Să duci o sarcină la final poate fi o adevărată provocare, motiv pentru care este important să ai grijă de tine, dar și de fătul pe care-l porți în pântec. Așadar, în perioada sarcinii evită contactul cu persoane care sunt bolnave, indiferent că vorbim de o banală răceală ori care suferă de varicelă sau rubeolă.

Totodată, pentru a te asigura că ești într-o formă bună și îți păstrezi starea de sănătate ia suplimentele alimentare recomandate doar de medicul tău, în doza recomandată de acesta. Uneori, în anumite cazuri, se recomandă consumul de acid folic, fier, calciu și alte minerale, însă aceste suplimente nu pot fi luate fără recomandare.

 Credit foto: Shutterstock

Articol citit de 219 persoane