Îngrijirea tenului este esențială pentru orice femeie, însă folosirea anumitor produse cosmetice în sarcină ar putea dăuna fătului. Studiile au arătat că mai multe ingrediente folosite în industria cosmetică conțin substanțe toxice care pot provoca dereglări hormonale, dificultăți de creștere în greutate și chiar malformații fizice viitorului bebeluș. Află din acest articol care sunt produsele cosmetice care pot fi folosite în timpul sarcinii și care sunt complet interzise!
Cosmetice interzise în sarcină
Din cauza schimbărilor hormonale din timpul sarcinii, femeile gravide pot experimenta mai multe probleme cutanate, inclusiv uscarea sau întunecarea pielii, acnee, vergeturi și altele. Pentru a le trata, femeile apelează la diverse produse cosmetice în sarcină care pot fi extrem de dăunătoare. De aceea, este foarte important să citești cu atenție ingredientele cremelor, loțiunilor și altor produse înainte de a le aplica pe piele.
Iată care sunt principalele produse care nu trebuie folosite în timpul sarcinii:
- Derivați de vitamina A (Retin-A, Retinol și Palmitat de retinil). Aceste substanțe se găsesc în cremele anti-îmbătrânire și antiacneice. Unele studii au arătat că folosirea lor în sarcină poate duce la malformații congenitale periculoase ale fătului.
- Peroxid de Benzil și Acid Salicilic. Foarte multe femei se confruntă cu acnee în timpul sarcinii, însă trebuie să eviți cremele care conțin combinații ale acestor acizi. Este mai bine să cauți produse care au în compoziția lor doar unul dintre aceste ingrediente.
- Uleiuri esențiale. Folosite adesea ca o alternativă naturală pentru produsele de frumusețe, uleiurile esențiale pot conține substanțe chimice extrem de dăunătoare pentru făt.
- Hidrochinona. Această substanță se află în produsele obișnuite de decolorare a pielii. Deoarece în timpul sarcinii apare melasma (întunecarea pielii), unele femei ar fi tentate să folosească astfel de cosmetice în sarcină. Conform specialiștilor, hidrochinona trebuie evitată deoarece are o rată de absorbție mai mare decât alte substanțe chimice topice, ceea ce face mai probabil ca o cantitate mai mare să intre în fluxul sanguin și să afecteze copilul.
- Clorură de aluminiu. Acest ingredient se folosește frecvent în deodorante și antiperspirante. În general, se crede că este sigur de utilizat în concentrații mai mici, însă este recomandat să se evite de femeile gravide.
- Formaldehida. Această substanță se găsește în lacul de unghii și în anumite produse pentru păr și a fost asociată cu probleme de fertilitate și avort spontan. Majoritatea medicilor sfătuiesc femeile să-și limiteze expunerea la produse ce conțin formaldehidă.
- Parabeni. Femeile gravide trebuie să stea departe de produsele care conțin propil, butil, izopropil, izobutil, metil și alți parabeni.
- Creme de protecție solară. Acestea pot conține oxibenzona sau avobenzona, care sunt perturbatori hormonali și pot interfera cu dezvoltarea sistemului nervos al bebelușului.
- Tetraciclină. Deși acest antibiotic este des folosit pentru a trata diverse afecțiuni ale pielii, se înscrie pe lista produselor cosmetice de evitat în sarcină. Studiile au arătat că tetraciclina și derivații săi (doxicilină și minociclină) pot avea efecte negative atât pentru mame, cât și pentru bebeluși.
- Dihidroxiacetona. Aceasta este o substanță chimică folosită în multe spray-uri autobronzante. Deși nu este absorbită în organism, dihidroxiacetona poate fi inhalată în timpul aplicării și poate fi dăunătoare, atât pentru femeia însărcinată, cât și pentru făt.
Acidul hialuronic în sarcină
Cremele pe bază de acid hialuronic pot fi folosite în timpul sarcinii. Produsele pe bază de acid hialuronic mențin pielea hidratată, ceea ce este benefic pentru gravidele care se confruntă cu uscarea pileii.

În schimb, sunt interzise injecțiile cu acid hialuronic și toxină botulinică în sarcină deoarece aceste tratamente pot afecta dezvoltarea bebelușului. Specialiștii recomandă ca pe parcursul celor 9 luni să nu fie efectuată nici măcar o singură intervenție de acest fel.
Îngrijirea tenului în sarcină
Nu trebuie să pui deoparte produsele cosmetice în sarcină, ci trebuie doar să folosești creme pentru gravide, naturale, care nu te afectează pe tine sau pe viitorul tău bebeluș. Iată câteva recomandări:
- Produsele pe bază de acid glicolic sau acid azelaic pot fi de folos pentru tratarea acneei, reducerea liniilor fine, păstrarea luminozității și reducerea pigmentării pielii.
- Împotriva ridurilor pot fi folosiți antioxidanți topici, precum produsele ce conțin vitamina C, E, K și B 3. Ceaiul verde este, de asemenea, recomandat pentru anti-aging în timpul sarcinii.
- Pentru a trata uscarea pielii și a preveni vergeturile, se recomandă hidratarea cu ulei de cocos, unt de cacao sau creme ce conțin peptide și acid hialuronic.
- Ingrediente de protecție solară pe bază de minerale (oxid de zinc și dioxid de titan). De asemenea, folosește pălării cu boruri largi și haine lejere, cu mâneci lungi.
Așadar, deși nu este ușor să renunți la produsele tale preferate, ar trebui să folosești doar cosmetice naturale în sarcină pentru a nu-i dăuna bebelușului tău. Sunt nenumărate alternative sănătoase, ține cont de sfaturile din acest articol și protejează-te pe tine și pe copilul tău!
Referințe:
https://www.healthline.com/health/pregnancy/pregnancy-safe-skin-care
https://www.parents.com/pregnancy/complications/health-and-safety-issues/12-cosmetic-ingredients-to-avoid-during-pregnancy/
Sursa foto:
Articol citit de 1043 persoane
Acest articol nu are comentarii!